Cuviosul Paisie Aghioritul – Lecţia credinţei din Sâmbăta lui Lazăr

Locuitorii Koniței nu puteau, desigur, să înțeleagă înălțimea duhovnicească a Cuviosului Paisie. Înțeleseseră însă că era „călugăr în toată desăvârșirea”. Lângă el trăiau puterea rugăciunii, care trece peste piedici de netrecut și găsește ieșire din tot ce este fără ieșire.

Odată, cinci-șase bărbați, care urcau la Stomiu, în timp ce mergeau pe potecă, au ajuns într-un loc unde o stâncă mare bloca drumul. Au încercat toți împreună să o împingă în prăpastie, însă nu au reușit. Peste puțin timp, a ajuns acolo și Părintele Paisie, care urca și el la mănăstire. „Treceți dincolo”, a spus, „și vedem noi ce-om face”. De îndată ce bărbații s-au îndepărtat, Cuviosul și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a împins stânca în prăpastie. Auzind stânca rostogolindu-se, bărbații s-au întors să vadă ce se întâmplă.

— Părinte, ce s-a întâmplat? au întrebat.

— Ceea ce voi nu ați putut face cu puterea voastră, a răspuns, a făcut puterea Crucii.

Ceva asemănător s-a întâmplat și în Sâmbăta lui Lazăr din anul 1961. Cuviosul urca la mănăstire împreună cu un grup mare, din care făceau parte și copii. Pe potecă au găsit o stâncă căzută. Mai înainte văzuseră la stăvilarul râului Aos un încărcător mecanic și, de aceea, un copil i-a spus Părintelui Paisie:

— Părinte, ce bine era să fi fost aici încărcătorul!

— Ei, Vasilie, a spus Cuviosul, nu te mâhni! O să fii tu încărcător. Nu poți să rostogolești stânca? Ia încearcă.

Copilul a încercat de două ori, însă, așa cum era firesc, fără niciun rezultat.

— Nu-i cu putință, Părinte, a spus.

— Fă-ți semnul Sfintei Cruci și mai împinge o dată, i-a spus Cuviosul.

După ce copilul și-a făcut semnul Crucii și voia să încerce din nou, Părintele Paisie l-a împins ușor din spate, iar stânca, spre uimirea tuturor, s-a rostogolit de două ori și a căzut în prăpastie!

„Ai văzut că prin credință toate sunt cu putință?”, a spus Cuviosul copilului, în vreme ce toți cei aflați de față rămăseseră fără grai.

Mai târziu, vrând să arate cât de mult este mișcat Dumnezeu de mica străduință pe care o face omul, spunea: „Cine, atunci când vede un copil mic stând înaintea unei stânci mari cu mânuțele întinse ca să o arunce în prăpastie, nu-l va ajuta? Această priveliște nu poate să nu miște chiar și cea mai împietrită inimă. Va lua, așadar, o pârghie și, cu o singură mișcare, va arunca stânca în prăpastie. Astfel și Dumnezeu, văzând micile noastre străduințe, ne ajută”

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Editura Neagoe-Vodă Basarab.