Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul – Suroti

Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Suroti, aflată la aproximativ 28 km de Tesalonic, este astăzi unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Grecia, deoarece aici se află mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul.
În anul 1966, Cuviosul Paisie Aghioritul s-a îmbolnăvit şi a fost internat, vreme de mai multe luni, în Spitalul Papanicolau din Tesalonic. Stareţul a cunoscut la spital tinere iubitoare de viaţă monahală. Din recunoştinţă pentru ajutorul pe care i l-au dat atunci când a făcut operaţie la plămâni, le-a ajutat duhovniceşte. Şi astfel s-a întemeiat Sihăstria Sfântului Ioan Teologul de la Suroti. După aceea, venea şi le cerceta pe maici de fiecare dată când era nevoie. Mai târziu a hotărât să iasă de două ori pe an din Sfântul Munte, o dată toamna şi o dată după Paşti. „De vreme ce mi-am luat o răspundere, nu pot să nu merg” spunea Cuviosul Paisie.
În data de 4 noiembrie 1993, Cuviosul Paisie a ieşit pentru ultima oară din Sfântul Munte Athos, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Cuviosului Arsenie Capadocianul, prăznuit în ziua de 10 noiembrie, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”, din Suroti. Din cauza problemelor de sănătate, Cuviosul Paisie a rămas aici pentru a fi îngrijit de maicile din obşte.
În data de 4 februarie 1994, Cuviosul Paisie a fost internat în Spitalul Theaghenio, din Tesalonic, unde a fost operat de cancer. Mai apoi, în data de 12 iulie 1994, aproape de miezul nopţii, Cuviosul Paisie Aghioritul a trecut la cele veşnice şi, potrivit dorinţei sale, a fost înmormântat în apropiere de Biserica mănăstirii, lângă un frumos foişor din lemn. Locul a devenit astfel loc de rugăciune și închinare pentru mii de credincioși din întreaga lume.
Cuviosul Paisie Aghioritul a lăsat cu limbă de moarte să nu fie deshumat.
Mă rog lui Dumnezeu ca oasele mele să se înnegrească, ca să pierd slava omenească şi s-o câştig pe cea veşnică. Mulţi creştini au fost batjocoriţi în această viaţă, iar acum se desfătează veşnic de slava lui Dumnezeu. | Cuviosul Paisie Aghioritul
Viața monahală
Obștea mănăstirii numără astăzi aproximativ 80 de maici, care își duc viața în rugăciune, ascultare și muncă, după rânduiala athonită. Mănăstirea este un loc de reculegere, unde credincioșii vin să găsească alinare și întărire prin rugăciunile Cuviosului Paisie și prin dragostea maicilor.
Program de vizitare pentru pelerini
- Program: Datorită faptului că este sihăstrie, Mănăstirea Suroti este închisă în zilele de post de peste săptămână (luni, miercuri şi vineri).
- Vara, mănăstirea este deschisă pentru închinători marţi şi joi între orele 10.00 – 13.00 şi 17.00 – 19.00, sâmbăta între orele 10.00 – 15.00, iar Duminică, între orele 11.00 – 13.00 şi 17.00 – 19.00.
- Iarna, mănăstirea este deschisă marţi şi joi între orele 10.00 – 13.00 şi 16.00 – 18.00, sâmbăta între orele 10.00 – 15.00, iar Duminică, între orele 11.00 – 13.00 şi 16.00 – 19.00.
Cum se ajunge
Mănăstirea se află în satul Suroti, la sud de Tesalonic. Din centrul orașului se poate ajunge cu mașina în aproximativ 40 de minute, pe drumul spre Halkidiki.
Adresă: Vasilika, 57006, Greece
Telefon: +30 2396 041320
Regulament de acces pentru pelerini
Accesul în mănăstire nu este permis femeilor care poartă pantaloni, fuste scurte, rochii fără mâneci sau cu spatele gol.
Femeile trebuie să poarte o fustă (sau rochie) largă și lungă, care să acopere genunchii. Mănăstirea nu oferă spre împrumut fuste, șaluri/eșarfe sau alte articole vestimentare.
De asemenea, nu este permis accesul bărbaților care poartă pantaloni scurți sau tricouri fără mâneci. Aceste reguli se aplică și copiilor.
Este recomandat să aveți la dumneavoastră o umbrelă pentru protecție împotriva soarelui sau a ploii și apă, în cazul unei așteptări mai îndelungate.
Mănăstirea de la Suroti nu este doar un loc geografic, ci mai ales un spațiu de rugăciune și întâlnire cu Dumnezeu, prin mijlocirea Cuviosului Paisie Aghioritul. Pelerinii care vin aici descoperă o atmosferă de pace și sfințenie, purtând în suflete amintirea și cuvintele de folos ale Cuviosului.