Cuviosul Paisie Aghioritul și încercarea din Joia Mare

Diavolul însă nu s-a liniștit. După ce a văzut că nu a izbutit să-l arunce în mândrie, a încercat să-l arunce în prăpastie. În Joia Mare, Părintele Paisie s-a dus să privegheze într-o mică peșteră aflată pe marginea prăpastiei. Fiindcă era atât de mică încât încăpea în ea numai așezat, a pus în deschizătură niște pietre, ca să fie cât de cât în siguranță. Toată noaptea a spus Rugăciunea. Deodată, la ivirea zorilor, a auzit lângă el un înfricoșător „cucurigu” și o puternică bătaie de aripi. A fost atât de surprins, încât a sărit în sus și era cât pe ce să cadă în prăpastie. „Doamne Iisuse Hristoase!”, a strigat și îndată și-a dat seama că era lucrare demonică. Așteptând să se lumineze bine de ziuă, ca să urce la mănăstire, a continuat să spună cu toată puterea Rugăciunea, în vreme ce urechile îi vuiau din pricina zgomotului demonic. În acea peșteră nu a mai mers niciodată.

Altădată, în timp ce priveghea în Bisericuță, a auzit pe la miezul nopții un zgomot la ușă, ca și cum cineva ar fi mișcat zăvorul. A înțeles că era lucrarea ispititorului, ca să-l facă să se ducă să vadă ce se întâmplă și să întrerupă Rugăciunea. A intrat în Sfântul Altar și, până dimineața, a rămas îngenuncheat lângă Cel Răstignit.

Până și poteca spre Konița ar putea, dacă ar avea glas, să mărturisească despre nevoințele și ispitele Cuviosului Paisie. Odată, pe când urca spre mănăstire ținând în mână metanierul, demonii i l-au luat. Îndată a îngenuncheat în mijlocul drumului și a spus: „Am să stau aici și am să mă rog până o să mi-l aduceți”. Atunci demonii i l-au înapoiat.

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Editura Neagoe-Vodă Basarab.