Cuviosul Paisie Aghioritul și șerpii

Însă, dintre toate animalele, Cuviosului cel mai milă îi era de șerpi. „Sărmanii”, spunea, „toată iarna stau ascunși în găurile lor, iar primăvara, de îndată ce își scot căpșorul, vine omul și îi omoară. De ei nimănui nu-i este milă. Și totuși, dacă le arăți dragoste, înțeleg aceasta și nu-ți fac rău”.

Locul din jurul Chiliei Cinstitei Cruci era plin de șerpi. Din această cauză, adesea, în timp ce Starețul vorbea cu vizitatorii, apăreau șerpi. Atunci le spunea șerpilor: „Nu vedeți că am vizitatori? Mergeți în altă parte”. Vizitatorii observau uimiți cum șerpii făceau ascultare și plecau.

Odată, în vreme ce vorbea cu cineva în curte, deodată a întrerupt discuția și a spus: „Vino, vino și tu”. Atunci omul respectiv a văzut un șarpe mare venind spre el. Cuprins de frică, a alergat să se adăpostească în colibă și, prin ferestruica ușii, l-a văzut pe șarpe „făcând metanie” Părintelui Paisie. Cu teamă, a ieșit din nou afară și Cuviosul i-a spus șarpelui: „Fă-i și lui o metanie!”. După ce „i-a făcut” și lui o metanie, Cuviosul a spus: „Hai, acum du-te, pentru că avem treabă”.

Însă atunci când înțelegea că unii îl vizitau din curiozitate, doar ca să vadă cum i se supun șerpii, se purta în mod diferit. Cineva l-a întrebat:

— Gheronda, aveți șerpi pe aici?

— Șerpii îi am aici, a răspuns lovindu-și cu putere pieptul și referindu-se la patimi. Unui tânăr diacon, care i-a pus aceeași întrebare, i-a arătat pieptul său spunând: „Aici, înăuntru, am șerpii. Când o să devii duhovnic, să vii să ți-i arăt”.

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Editura Neagoe-Vodă Basarab.