Dacă tu nu poţi să alergi repede, să te bucuri de cel ce aleargă iute

Ascultă, dacă tu nu poţi să alergi repede, să te bucuri de cel ce aleargă iute, nu să te mâhneşti. Dacă vrei să sporeşti duhovniceşte, să te bucuri atunci când maicile sporesc şi să-L rogi pe Dumnezeu ca ele să sporească mereu, iar tu să ajungi la măsura lor. Pe când eram frate începător[1], trăia în mănăstire un alt frate începător, cam de aceeaşi vârstă cu mine, care ajunsese la o măsură duhovnicească foarte înaltă; chipul său strălucea. Era model şi pildă în toate; era foarte luptător şi silitor. Avea atât de multă evlavie, încât şi Părinţii mai bătrâni se ridicau în picioare din respect atunci când el trecea prin faţa lor. Mai mult m-am folosit de acest frate, decât de toate cărţile pe care le citisem până atunci, căci era o pildă vie. Odată mă durea inima. S-a întâmplat atunci să treacă pe la chilia mea acest frate şi i-am spus să facă rugăciune pentru mine. Nu a apucat bine să se îndepărteze, că îndată mi-a trecut durerea.

Altă dată a venit la mănăstire un demonizat şi cerea Părinţilor să-l tămăduiască. Atunci egumenul a spus acestui frate: „Hai, mergi şi fă vreo rugăciune ca să plece demonul de la omul acesta chinuit!”. „Cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, a răspuns acela, să izgonească Hristos demonul!”. Şi de îndată ce s-a în depărtat fratele, demonul a fugit.

O astfel de îndrăznire avea înaintea lui Dumnezeu! La aşa o măsură duhovnicească ajunsese!

Îl rugam, aşadar, pe Dumnezeu ca acest frate să ajungă la măsura Sfântului al cărui nume îl purta, iar eu să ajung la măsura lui. Tot aşa să faci şi tu, şi vei vedea cu ochii tăi lucrarea lui Dumnezeu.

Când omul ajunge să se bucure de sporirea celorlalţi, atunci Hristos îi va da lui toată sporirea acelora, iar el se va bucura cât se vor bucura toţi ceilalţi la un loc. Şi atunci, fireşte, multă va fi şi sporirea şi bucuria lui.

[1] În Sfânta Mănăstire Esfigmenu (Sfântul Munte Athos), în 1953.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul – Patimi şi virtuţi, Editura Neagoe-Vodă Basarab.