Doi tineri abia ieşiţi din închisoare și harul străvederii Cuviosului Paisie Aghioritul
Sfântul Paisie Aghioritul

Doi tineri abia ieşiţi din închisoare și harul străvederii Cuviosului Paisie Aghioritul

1 min citire

Odată, au venit la Panaguda doi tineri, care tocmai ieșiseră din închisoare. Acolo Îl cunoscuseră pe Hristos și auziseră și de Părintele Paisie. Cuviosul i-a întrebat dacă au citit Noul Testament și le-a adus câte unul. Cu toate că nu-i cunoștea, a scris pe prima pagină numele lor.  

— Ioan? a întrebat. 

— Da, a spus unul dintre ei. 

— Grigorie? l-a întrebat apoi pe celălalt. 

— Da, a răspuns el. 

Dedesubt a adăugat: „Cu dragoste în Hristos, Monahul Paisie”.

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul– Editura Evanghelismos.