Dreptul este răsplătit şi în viaţa aceasta

Am văzut suflete care au fost nedreptăţite, dar au suferit nedreptatea cu gânduri bune, iar Harul s‑a revărsat asupra lor încă din viaţa aceasta. Cu mulţi ani înainte m‑a cercetat un creştin evlavios, simplu şi binevoitor, care mi‑a cerut să mă rog ca Hristos să‑i lumineze pe copiii lui ca, atunci când vor veni în vârstă, să nu cârtească împotriva rudelor pentru marea nedreptate ce le‑o făcuseră. Şi mi‑a povestit întâmplarea. Am înţeles că omul acesta era, într‑adevăr, un om al lui Dumnezeu. Era fratele mai mare între cei cinci copii ai familiei sale, care, după moartea neaşteptată a tatălui lor, a purtat grijă de fraţii lui ca un tată bun. A lucrat din greu, a câştigat şi puţină avere, terenuri etc., şi a aranjat pe cele două surori ale lui. S‑au căsătorit şi fraţii lui mai mici, au luat terenurile cele mai bune, livezile de măsline etc, iar lui i‑au lăsat cele neroditoare, sterpe, nisipoase. La sfârşit s‑a căsătorit şi el şi a dobândit trei copii. Era în vârstă şi, fireşte, se gândea la copiii lui ca nu cumva să înţeleagă nedreptatea atunci când se vor mări şi să cârtească.

Şi‑mi spunea: „Eu nu mă mâhnesc pentru nedreptate, pentru că citesc Psaltirea. O catismă după‑amiază şi două catisme înainte de a se face ziuă. Aproape că am învăţat‑o pe de rost. Niciun psalm nu spune că nedrepţii au făcut vreo pricopseală. Pe când la cei drepţi Se gândeşte Dumnezeu. Eu, Părinte, nu mă mâhnesc de ogoarele ce le‑am pierdut, ci mă mâhnesc pentru fraţii mei că îşi pierd sufletele lor”.

După aceasta a plecat acest om binecuvântat şi m‑a cercetat iarăşi după vreo zece ani. Şi mă întreabă foarte bucuros: „Mă mai ţii minte, Părinte?”. „Da”, i‑am spus şi l‑am întrebat cum o duce. „Acum am devenit bogat!”, mi‑a răspuns. „Dar cum ai devenit bogat, frate?”… „Iată, terenurile cele neroditoare au dobândit mare valoare, pentru că erau la malul mării. De data aceasta am venit să îmi spui ce să fac cu banii cei mulţi pe care îi am”. „Să‑ţi asiguri copiii cu câte o căscioară şi să ţii câţiva bani şi pentru studiile lor, până ce se vor aranja”.„Am şi pentru copiii mei, îmi spune, şi tot sunt mulţi”. „Dă mai întâi rudelor tale sărace şi după aceea şi la alţi săraci”. „Am dat, Părinte, dar tot sunt mulţi”. „Dă să se facă Biserica din satul tău”. „Am dat şi tot sunt destui”. Atunci îi spun: „Mă voi ruga să te lumineze Hristos, ca să faci bine acolo unde este mai mare nevoie”. Apoi l‑am întrebat: „Ce îţi fac fraţii? Unde sunt?”. A izbucnit în plâns şi printre suspine mi‑a răspuns: „Nu ştiu, Părinte. S‑au pierdut şi urmele lor. Şi‑au vândut terenurile din sat, livezile de măslini şi ogoarele şi acum nu ştiu unde se află. Mai întâi au plecat în Germania, apoi în Australia, iar acum au dispărut”.

Mi‑a părut rău că l‑am întrebat despre fraţii lui, neştiind că se va mâhni atât de mult. L‑am mângâiat după aceea şi a plecat liniştit. I‑am spus să ne rugăm amândoi ca să auzim şi despre aceia veşti bune. Mi‑am adus aminte de Psalmul care zice: Văzut‑am pe cel necredincios fălindu‑se şi înălţându‑se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era, şi l‑am căutat pe el şi nu s‑a aflat locul lui[1]. Exact aşa s‑a întâmplat şi cu nenorociţii lui de fraţi.

Nu există lucru mai rău ca nedreptatea. Orice aţi face, căutaţi să aveţi binecuvântarea lui Dumnezeu.

[1] Ps. 36, 35‑36.

Extras din Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.